Patru bărbați au intrat, marți, într-un apartament din Cluj-Napoca și au agresat persoanele care se aflau la momentul respectiv în locuință.
Incidentul s-a produs în cartierul Mărăști, iar trei persoane au fost duse la Spitalul de Urgență din municipiu.
Potrivit poliției, unul dintre membrii familiei a folosit un pistol cu bile pentru a se apărat. Cei patru agresori aveau cagule pe faţă şi au plecat fără să fure nimic, scrie Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Spitalul de Urgență, Cristina Ciortea, a declarat pentru B1 TV că cei trei sunt două femei și un bărbat.
Starea celor trei pacienți este stabilă a spus Ciortea, menționând că bărbatul are câteva leziuni și a fost electrocutat, însă viața nu i-a fost pusă în pericol. Femeile au traumatisme cranio-faciale.