Tânărul din Iași care a clonat contul de Facebook al lui Raed Arafat a primit 8 luni de închisoare cu suspendare. Decizia a venit din partea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi secretar de stat în Ministerul de Interne.
Acum trei ani,Raed Arafata fost informat că pe internet circulă cu un cont fals cu numele lui pe reţeaua de socializare Facebook. Contul respectiv a adunat nu mai puţin de 80.000 de fani, care lăsau comentarii la fiecare postare, în realitate un tânăr din Iaşi. Medicul a făcut o plângere, iar aceştia au deschis o anchetă.
„Nu am în momentul de faţă un cont personal de Facebook. Nu există un cont oficial al meu. Problema este că aceste conturi false se deschid încontinuu, iar oamenii sunt înşelaţi şi cred că vorbesc cu mine. De exemplu, o publicaţie din Timişoara a făcut ştire dintr-o postare de pe acel cont. Este un prejudiciu adus imaginii mele şi cel care se află în spatele acestui profil poate avea şi beneficii de pe urma mea. Se încearcă discreditarea mea. Problema este că altcineva face tot felul de declaraţii care nu sunt ale mele”,afirma atunci Raed Arafat.
„Condamnă inculpatul la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani. Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Iaşi sau organizat în colaborare cu o instituţie din comunitate. Constată că persoana vătămată Raed Arafat nu a formulat pretenţii civile”, spune decizia instanţei, potrivitdigi24.ro.