Percheziții România-SUA la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. Ar fi vizate contracte de achiziții (surse)

Percheziții România-SUA la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. Ar fi vizate contracte de achiziții (surse)
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Autoritățile au efectuat 29 de percheziții, joi, 29 septembrie, la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, la sediul unor firme și la domiciliile unor persoane fizice, susțin surse judiciare pentru G4Media.ro.

Percheziții la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu (surse)

Perchezițiile la firme și la patroni români ar fi fost efectuate de Direcția Națională Anticorupție – Secția a II-a de combatere a infracțiunilor de corupție și asimilate corupției. Militarii americani au fost vizați de anchetatori americani.

Aceleași surse susțin că ar fi fost vorba despre suspiciuni de corupție (comisioane pentru acordarea de contracte de achiziții) și abuz în serviciu.

În noiembrie 2021, procurorii DIICOT au efectuat la rândul lor percheziții domiciliare într-un dosar pentru destructurarea unei grupări care fura motorină din Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

Potrivit DIICOT, începând din 2017, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat pentru a comite infracțiunea de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi aparținând guvernului SUA, în special motorină, din baza militară, dar și din zonele destinate executării de exerciții tactice militare de pe raza județului Constanța.

Perchezițiile DNA vin și în contextul contractului în care este implicată o firmă din care face parte și miliardarul rus Oleg Deripaska, vizat și el de regimul de sancțiuni occidentale. Potrivit Profit.ro, în iunie 2022, Ministerul Apărării a atribuit un contract clasificat „secret de serviciu” pentru proiectarea și execuția primei faze de extindere și modernizare a infrastructurii Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu, după o procedură de licitație restrânsă care a fost demarată în martie 2021.

Urmăriți B1TV.ro și pe