Peste 340 de apeluri la Ambulanța București în doar nouă ore din cauza caniculei (VIDEO)

Peste 340 de apeluri la Ambulanța București în doar nouă ore din cauza caniculei (VIDEO)
Foto: evz.ro

Serviciul de Ambulanţă a lucrat la foc continuu. 342 de urgenţe au avut medicii de la Ambulanţa Bucureşti în doar 9 ore. Majoritatea, probleme din cauza căldurii sufocante. Oamenii au căzut seceraţi pe stradă, sau chiar în propriile case.

Numărul unic de urgenţă 112 a sunat în continuu. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, numai în Bucureşti peste 600 de oameni au cerut ajutorul medicilor de la ambulanţă. Cardiacii şi bolnavii cronici au fost cei mai afectaţi de caniculă. 25 de bucureşteni au căzut pe stradă, din cauza afecţiunilor medicale accentuate de disconfortului termic.

Medicii de la Ambulanţa Bucureşti s-au deplasat la nu mai puţin de 342 de urgenţe.

Medicii spun că în asemenea perioade consumul a 2 litri de apă pe zi este obligatoriu. Băuturile alcoolice, dar şi cele care conţin cofeină trebuie însă evitate.

Astfel, ziua de mieruri a fost cea mai călduroasă zi din an, în termometre înregistrându-se peste 50 de grade la sol.

Cea mai călduroasă zi din an: Peste 50 de grade la sol, pe 13 august

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`