Peste 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei

Peste 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei
Foto: tineretulortodox.tv

Peste 700.000 de români care poartă numele Sfântului Andrei îşi serbează, sâmbătă, onomastica.

Sute de credincioşi au înfruntat temperaturi de îngheţ în această noapte, pentru a se închina la moaştele din peştera Apostolului Andrei.

La lăcaşul de cult din localitatea constănţeană Ion Corvin oamenii s-au rugat pentru cei dragi, dar mai ales pentru sănătate.

În acest weekend, la peştera sfântului Andrei sunt aşteptate să fie aduse şi moaştele sfântului Dimitrie, aduse tocmai de la Salonic.

Sfântul Apostol Andrei este unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului care, sosind aicea, în această peşteră, a botezat primii creştini din străbunii noştri daco-romani şi de acolo a pornit credinţa noastră.

Pe lângă miile de credincioşi care vor veni la peştera Sf. Andrei prelaţii au anunţat că la moaşte sunt aşteptaţi şi mai mulţi politicieni.

Totodată, în prag de sărbătoare, meşteşugari pricepuţi şi artizani din toată ţara îi aşteaptă pe aceştia, dar şi pe toţi cei care pregătesc cadouri pentru sărbătoriţi la Muzeul Ţăranului Român cu sute de obiecte tradiţionale decorative.

Lăzi de zestre, opinci şi chiar oale de sarmale sunt doar câteva dintre cadourile pe care le-aţi putea face sărbătoriţilor de astăzi.

Femei, bătrâni şi copii n-au ţinut cont de frigul tăios de afară şi au preferat să petreacă noaptea în peştera Sfântului Apostol Andrei. Constantin Mirea, în vârstă de 65 de ani, abia poate să meargă din cauza unui accident suferit cu ani în urmă şi a venit să se roage la moaştele sfântului.