Cel mai renumit bandit din Europa se întoarce acasă, în România, unde va lansa un film despre viaţa sa. În tinereţe, Attila Ambrus, cunoscut drept ,,banditul Whisky" a jefuit 30 de bănci şi a stat 15 ani la închisoare.
Acum, Attila a lăsat în urmă viaţa de bandit şi îşi câştigă pâinea din olărit.
Povestea celui mai mare spărgător de bănci român. Banditul Whisky se întoarce acasă: Am săpat o groapă mare și am ascuns mulți bani acolo
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Filmul este bazat pe viaţa palpitantă a unuia dintre cei mai renumiţi spărgători de bănci din Europa, care ţinea prima pagină a ziarelor între anii 80-90. Attila Ambrus este un cetăţean român de etnie maghiară, născut la Miercurea Ciuc. Acesta a avut o copilărie grea, însă a reuşit să devină un jucător profesionist de hochei. Cu toate acestea, regimul comunist de la acea vreme l-a determinat să fugă în Ungaria, unde a început totul.
“Am părăsit România pentru că trăiam într-un regim pe care nu-l consideram profitabil pentru mine. În tinerețe am avut o mică problemă, o mică ieșire din tipar, din cauza căreia am dobândit un cazier și astfel, devenind un cetățean de rangul doi, nu mai aveam perspectivă aici”, spune Ambrus, potrivit Libertatea.
A spart peste 30 de bănci şi a câştigat peste o jumătate de milion de dolari. A ajuns în această situaţie din cauza unor datorii, spune el. Iar pentru a da aceste lovituri, a fost nevoie de o pregătire temeinică şi de câteva pahare cu Whisky pentru curaj, de aici şi porecla de ,,banditul Whisky". Însă avea o singură regulă: să nu fie nimeni rănit. Acesta mergea cu buchete de flori la casierele băncilor şi le trimitea sticle cu vin poliţiştilor care îl cercetau.
“Este mult mai simplu să scoți o armă dintr-un buchet de flori decât dintr-un sacou, de exemplu. Deci era mai ușor să intri în bancă ținând un buchet de flori în mână. Iar pentru polițiști trimiteam vin pentru că mă descriau cu niște epitete care nu-mi făceau plăcere, așa că mi-am asumat acest rol, de a mă juca de-a șoarecele și pisica. A fost, da , intenția de a le râde în nas pentru că eu am avut și acel spirit sportiv, să câștige cel mai bun!”, afirmă el.
A fost arestat în 1999 şi a făcut 15 ani de închisoare. În timpul detenţiei, Attila a învăţat o meserie: olăritul. Acum, la 51 de ani, banditul Whisky spune că s-a liniştit şi îşi câştigă pâinea cinstit. spune că la vârsta lui nu mai este înţelept să se reapuce de spart bănci.
Viaţa sa tumultoasă a fost o inspiraţie pentru regizorul Nimród Antal, care a regizat şi filmul ,,Predators". Acesta a muncit aproape trei ani la scenariu şi regie, iar pelicula ,,The Whiskey Robber" se va lansa pe 26 ianuarie în România.
Întrebat ce va face dacă va rămâne totuşi fără bani, Attila Ambrus spune că are un plan de rezervă.
“Nu m-am gândit la aspectul acesta, dar cred că mai am suficientă creativitate să găsesc o soluție. De alminteri, am săpat o groapă mare și am ascuns mulți bani acolo, deci o să încep să scot din ei”, mai spune Attila Ambrus.