Prăpăd în toată țara: Acoperişuri smulse, copaci rupţi și drumuri blocate. Şi în Bucureşti a început URGIA!

Prăpăd în toată țara: Acoperişuri smulse, copaci rupţi și drumuri blocate. Şi în Bucureşti a început URGIA!

Vremea rea a făcut prăpăd în țară! Vântul puternic a doborât arbori în mai multe localităţi din judeţul Argeş, duminică, pe mai multe drumuri fiind afectat traficul rutier, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, scrie Agerpres.

Aflată sub cod portocaliude ploaie şi vijelii, şi Capitala se confruntă cu averse puternice, începând cu ora 21.20. Circulaţia se desfăşăară îngreunat, iar străzile sunt pline de apă, nu numai din cauza precipitaţiilor abundente, dar şi a canalizărilor înfundate.

Potrivit meteorologilor, în județul Ilfov, în localitățile Buftea, Balotești, Ciolpani, Corbeanca, Dascălu, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Nuci, Periș, Petrăchioaia, Snagov și Tunari se vor semnala frecvente descărcări electrice, vânt puternic cu aspect de vijelie, grindină de dimensiuni medii, averse ce vor cumula local 30-35 l/mp, pînă la ora 23:30.

Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea arborilor căzuţi pe carosabil în localităţile Arefu, Brădet, Valea Iaşului şi Podul Dâmboviţei. De asemenea, două drumuri forestiere din comuna Nucşoara, care asigură accesul către vârfurile Moldoveanu şi Maliţa, au fost blocate de arborii doborâţi de vânt.

Reprezentanţii ISU Argeş au mai anunţat că s-au produs căderi de pietre pe DN 7C – Transfăgărăşan, în zona comunei Arefu, iar la Valea Mare Pravăţ şi Podul Dâmboviţei, crengile unor copaci au căzut pe liniile electrice.

O furtună puternică izbucnită duminică după amiază şi care a durat mai puţin de o oră a provocat numeroase pagube în judeţul Teleorman, unde vântul puternic a smuls acoperişuri şi a rupt mai mulţi copaci. Cea mai afectată este reşedinţa judeţului, municipiul Alexandria, unde vântul puternic a produs pagube în mai multe cartiere.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, Adrian Gelu Dragomir, o furtună puternică abătută duminică după-amiază şi care a durat mai puţin de o oră a provocat pagube în mai multe zone din judeţ.

Cel mai afectat este municipiul reşedinţă de judeţ, oraşul Alexandria, unde vijelia a rupt copaci şi a smuls acoperişuri. Astfel, pe strada 1 Mai din Alexandria un acoperiş a fost luat de vântul puternic, iar pe străzile Alexandru Ghica, Fraţii Goleşti, Libertăţii, 1 Mai şi B 3 mai mulţi copaci au căzut pe carosabil.

Mai multe autoturisme au fost avariate din cauza tencuielii desprinse de pe clădiri sau a bucăţilor de acoperiş smulse de vântul puternic.

Şi în oraşul Turnu Măgurele vântul puternic a smuls un acoperiş. De asemenea, între localităţile Mavrodin şi Călineşti, între Alexandria şi Furculeşti, dar şi în zona localităţii Brânceni copacii dezrădăcinaţi de vântul puternic au blocat drumurile.

Ploile și vijeliile nu au ocolit nici județul Cluj.Curţile şi subsolurile mai multor case au fost inundate, duminică, în urma ploilor torenţiale, angajaţii ISU Cluj înregistrând zeci de apeluri din municipiul Cluj-Napoca, dar şi din localităţile Huedin, Dej, Floreşti, Gherla, Jucu.

De asemenea, oamenii au anunţat şi faptul că vântul a doborât în unele locuri copaci sau stâlpi de electricitate.

Furtuna violentă care a lovit municipiul Târgu Mureș, duminică după-amiază, a doborât 12 copaci, a blocat două drumuri și a avariat mai multe mașini, acoperișul Clinicii TBC, precum și pe cel al unui bloc de locuințe.Potrivit ISU Mureș, furtuna a făcut probleme și în zona Reghin, unde un copac a căzut pe drumul dintre Reghin și Breaza, precum și în Daneș, Sângeorgiu de Mureș și Miercurea Nirajului.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`