Președintele CJ Buzău solicită autorităților instituirea stării de urgență: „52 de comune sunt sub semnul dezastrului”

Președintele CJ Buzău solicită autorităților instituirea stării de urgență: „52 de comune sunt sub semnul dezastrului”

Președintele CJ Buzău, Victor Mocanu, a solicitat președintelui Traian Băsescu, premierului și Ministerului Administrației și Internelor instituirea stării de urgență în județ.

Starea de urgență poate fi instituită dată prin decret prezidențial, ulterior ratificat de Parlament.

Victor Mocanu a lansat un apel la adresa autorităților pentru instituirea stării de urgență, în condițiile în care 52 de comune din Buzău sunt grav afectate de zăpadă. „În județul Buzău, 52 de comune sunt sub semnul dezastrului și nu al unei simple situații de urgență. Majoritatea sunt îngropate sub zăpadă, populația nu mai are acces la rețelele de alimentare cu apă”, a declarat Mocanu.

Potrivit președintelui CJ Buzău, autoritățile sunt rugate să intervină cu motorină, combustibil și utilaje de deszăpezire, precum și să mobilizeze forțe umane în zonă.

Știre în curs de actualizare.