Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost pus sub urmărire de procurorii anticorupţie pentru mai multe fapte de abuz în serviciu şi are interdicţia de a părăsi ţara pe durata anchetei, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
Acesta a fost ridicat miercuri de procurorii DNA şi dus la audieri la DNA, în condiţiile în care pe numele său exista un mandat de aducere.
Președintele CJ Constanța este cercetat penal alături de alte persoane pentru modul în care au fost aprobate şi făcute mai multe plăţi din bani publici.
Potrivit unor informaţii, Nicuşor Constantinescu a opus rezistenţă în faţa anchetatorilor. El a petrecut aproximativ o oră în sediul DNA din Constanța, acolo unde a dat o declarație. Acesta s-a declarat nemulțumit de faptul că a fost ridicat și dus în acest fel la audieri.
Nicuşor Constantinescu se află la cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, câştigând alegerile din iunie 2012 cu peste 60 la sută din voturi.