Preşedintele Klaus Iohannis va merge, în 27 aprilie, într-o vizită oficială în Italia, la invitația președintelui Sergio Mattarella, potrivit unor surse politice citate de Mediafax.
Pe agendă se află convorbiri cu omologul său italian şi cu premierul, dar şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii românilor din diaspora. Potrivit celui mai recent recensământ, în Italia trăiesc peste 341.200 de români.
Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Roma joacă un rol important, având în vedere că la scrutinul din noiembrie 2014, cei mai mulţi români din diaspora care s-au prezentat la vot au fost în Italia.
Astfel, la cel de-al doilea tur de scrutin ale prezidenţialelor, în Italia s-au prezentat la urne 96.600 de români. Dintre aceştia, 85.579 (88,59%) au votat cu Klaus Iohannis.
În plus, în importante oraşe italiene, Torino, Roma, Milano, au fost cozi uriaşe la secţiile de votare, la ambele tururi de scrutin, existând şi incidente din cauza imposibilităţii românilor de a-şi exercita dreptul de vot.
De la preluarea mandatului, în luna decembrie, şeful statului a mai avut vizite oficiale în Franţa, Germania, Polonia, Republica Moldova şi Ucraina.