Pricopie: Decizia privind includerea grupei mari în învățământul obligatoriu din 2015, luată până la sfârșitul acestui an

Pricopie: Decizia privind includerea grupei mari în învățământul obligatoriu din 2015, luată până la sfârșitul acestui an

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat că decizia privind cuprinderea grupei mari în învățământul obligatoriu din septembrie 2015 va fi luată până la sfârșitul acestui an.

„Fiecare măsură pe care o introducem trebuie să fie fundamentată, foarte bine pregătită şi să reprezinte consensul discuţiilor cu toţi responsabilii din sistem. Dacă nu am fi aprobat, în decembrie, o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii educaţiei, în inauarie trebuia să mergem pe cinci ani gimnaziu şi trei ani liceu, idee respinsă de toţi actorii din sistem. De aceea, încă de acum, analizăm şi posibilitatea de a modifica Legea educaţiei pentru a introduce grupa mare în învăţământul obligatoriu, proiect bine primit”, a explicat ministrul Educaţiei.

Dacă se va lua decizia includerii grupei mari în anii obligatorii de școală, învățământul obligatoriu va fi de 12 ani.

Potrivit lui Pricopie, în prezent, în grupa mare sunt cuprinşi 98-99 la sută dintre copiii cu vârsta între 5 şi 6 ani, citează Mediafax.

„Exact pentru acest 1-2 la sută dintre copiii care nu merg la grădiniţă vrem să introducem învăţământul obligatoriu de la cinci ani. Acest lucru va duce la creşterea duratei învăţământului obligatoriu la 12 ani”, a mai spus ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`