Bădăcinul, satul natal al lui Iuliu Maniu, este printre primele localităţi din România şi prima din Sălaj care votează Declaraţia de Unire cu Republica Moldova, la propunerea avocatului Vasile Gil din Baroul Bucureşti, ca răspuns la votul celor peste 60 de localităţi din Republica Moldova care au semnat până în prezent astfel de declaraţii, scrie Agerpres.
Adunarea Generală a satului Bădăcin a semnat recent o „Declaraţie de Unire” simbolică, în care se arată că românii nu pot sărbători Centenarul Marii Uniri fără o parte din teritoriile pe care România le avea în 1918.
„Să facem tot ce stă în puterea noastră pentru reîntregirea ţării în anul centenar 2018. Generaţia de azi are datoria morală de a lupta pentru aceleaşi idealuri apărate cu preţul vieţii lor de înaintaşii noştri.”, se arată în Declaraţia semnată de sălăjeni.
Documentul nu are o valoare juridică, ci emoţional-patriotică. Avocatului Vasile Gil, din Baroul Bucureşti, este autorul unei scrisori deschise prin care propune semnarea unei Declaraţii de Unire simbolică, în semn de răspuns la votul celor peste 60 de localităţi din Republica Moldova.
„Haideţi să întâmpinăm Centenarul Marii Uniri aşa cum şi-au imaginat şi au sperat înaintaşii noştri că vom fi la 100 de ani de la opera lor: ca fraţii, uniţi în cuget şi simţiri, mândri că suntem români şi dornici de a păstra pentru milenii glia, cultura, limba şi simţirea românească”, precizează Vasile Gil.