Fostul primar din Beius, condamnat definitiv la 5 ani şi 8 luni de închisore în dosarul Episcopiei greco-catolice

Fostul primar din Beius, condamnat definitiv la 5 ani şi 8 luni de închisore în dosarul Episcopiei greco-catolice

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe fostul primar al oraşului Beius, Adrian Domocoş, la 5 ani şi 8 luni de închisoare cu executare în dosarul concesionării unui teren al Episcopiei greco-catolice din Oradea.

În schimb, episcopul Virgil Bercea a fost achitat de către magistraţi.

Sentinţele sunt definitive.

Iniţial, fostul edil din Beius a fost condamnat la 7 ani de închisoare, dar sentinţa a fost reducă de magistraţii din apel.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au contopit pedepsele aplicate lui Adrian Domocoș în această cauză cu pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare alt dosar, în care fostul edil fusese condamnat în 2016.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2011-2014 primarul Adrian Domocoș a pretins și primit de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuș un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune pentru o perioadă de 29 ani, în favoarea unei societăți comerciale, SC Alge Dom Com SRL Beiuș, controlată de primar.

În schimbul concesiunii, edilul a promis că va ajuta și va susține interesele Bisericii Greco — Catolice pe raza sa de competență, în sensul că: îi va asigura protecție și o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuțiilor de primar; va sprijini Biserica să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea unității de cult, situate pe raza orașului Beiuș; nu va aplică sancțiuni contravenționale pentru fațadele deteriorate ale clădirilor proprietatea acesteia.

De asemenea, în perioada iunie-august 2014, primarul a pretins și primit de la reprezentanții Episcopiei, Virgil Bercea și Mircea Constantin, un imobil, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25+5 ani, în favoarea aceleiași societăți comerciale pe care o controla. De data aceasta, primarul a promis că va elibera o autorizație de funcționare pentru un magazin de comercializare a peștelui, aflat în proprietatea Episcopiei.

Tags: