Primăria Oradea, obligată să-și publice hotărârile în ungurește și să inscripționeze bilingv străzile orașului

Primăria Oradea va fi nevoită să-și publice hotărârile în limba maghiară și să inscripționeze bilingv toate străzile orașului, potrivit Bihoreanul.

Inițiativa vine după ce administrația locală a pierdut procesul pe care îl declanșase pentru o decizie de acum patru ani a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ce a revenit acum în actualitate, prin care Primăria Oradea intra sub monitorizarea acestei instituții pentru discriminare etnică.

Municipalitatea a primit termen ca în 3 luni să traducă în maghiară toate informațiile de interes public de pe site-ul propriu nclusiv hotărârile Consiliului Local şi convocatorul şedinţelor, precum și montarea de plăcuțe bilignve pentru denumirea străzilor.

În privinţa plăcuţelor stradale bilingve, Primăria a dat vina pe lipsa de fonduri și susține că acest lucru se va realiza după identificarea resurselor financiare necesare.

„Ar presupune schimbarea tuturor tăbliţelor, pe toate străzile din municipiu. Având în vedere costurile foarte mari, finalizarea punerii în aplicare a prevederilor hotărârii Consiliului Local se va face după identificarea resurselor financiare necesare şi includerea acestora în bugetele anuale”, au spus oficialii din primăria Oradea.