Primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, a fost reclamat după ce ar fi încercat să strângă de gât un consilier local al UDMR. Plângerea penală împotriva lui Raduly Robert Kalman a fost depusă la IPJ Harghita, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și în atenția DNA, informează HotNews.
Surse apropiate anchetei au dezvăluit că în data de 24 iunie, la o ședință a UDMR, edilul i-ar fi adresat injurii consilierului Csucsi Andras Robert, pe care ulterior l-a apucat de gât, l-a strâns și l-a scuturat. Totul s-a întâmplat după o dispută verbală privind cazul unui cetățean din oraș, care și-ar fi amenajat spațiul verde din fața locuinței și, cu toate acestea, a fost amendat de Primăria Miercurea Ciuc.
Potrivit sursei citate, pe gâtul consilierului au rămas urme ale agresiunii.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, în cursul zilei de miercuri a început urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Potrivit unor surse din interiorul Primăriei, cei prezenți la incident nu vor să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat, întrucât le este frică de primar.