Primarul din Sfântu Gheorghe, somat de prefectul de Covasna să înlăture steagul secuiesc

Primarul din Sfântu Gheorghe, somat de prefectul de Covasna să înlăture steagul secuiesc
Foto: voceatransilvaniei.ro

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost somat de prefectul de Covasna, Marius Popica, să înlăture steagul secuiesc arborat pe un catarg în Parcul Elisabeta din oraş.

Antal Arpad a precizat că dacă nu va da steagul jos, riscă să fie penalizat cu 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

El adaugă că a fost somat, în timp ce Ponta se fotografiază cu steagul Moldovei.

„Domnul prefect mi-a trimis o somaţie prin care cere să dispun înlăturarea steagului secuiesc amplasat în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe sau în caz contrar să plătesc pentru fiecare zi de întârziere 20% din salariul minim pe economie. Şi face asta în timp ce şeful lui, premierul Victor Ponta, se fotografiază cu steagul Moldovei. E foarte bine că o face, îl văd fericit în acea poză, identitatea regională mi se pare importantă atât pentru cei din Moldova, cât şi pentru cei din Transilvania, Banat sau Ţinutul Secuiesc. Dar mă întreb atunci noi de ce nu ne putem fotografia cu steagul Ţinutului Secuiesc, pentru că după cunoştinţele mele nici Moldova nu este o unitate administrativ-teritorială”, a declarat primarul Antal Árpád, citat de Știripesurse.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)