Procuroarea Angela Nicolae și fiul ei, reținuți în dosarul de evaziune fiscală de 50 de milioane de euro

Procuroarea Angela Nicolae și fiul ei, reținuți în dosarul de evaziune fiscală de 50 de milioane de euro

Procuroarea Angela Nicolae de la PÎCCJ şi fiul său, Daniel Nicolae, au fost reţinuţi luni seara de procurorii DNA în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 50 de milioane de euro, spun surse judiciare citate de Agerpres.

De asemenea, în acest dosar au mai fost reţinute şi 18 persoane.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, luni, 160 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova, Giurgiu, Arad, Călăraşi şi Ialomiţa, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 50 de milioane euro, fiind dispusă urmărirea penală a 50 de persoane, între care sunt şi angajaţi ai Ministerului de Finanţe, avocaţi şi administratori de firme.

În acest dosar, procurorii au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă a senatorului PSD Niculae Bădălău, acesta fiind acuzat că ar fi apărat interesele unei firme suspectate de evaziune fiscală, prin intervenţii la conducerea ANAF şi pe lângă persoane din Prefectura Giurgiu şi din conducerea APIA.