Procurorul Mihaela Iorga face noi dezvăluiri: Ce spune despre relația cu Codruța Kovesi 

Procurorul Mihaela Iorga face noi dezvăluiri: Ce spune despre relația cu Codruța Kovesi 

Procurorul Mihaela Moraru Iorga a făcut miercuri noi declarații despre situația de la DNA, după ce a fost audiată mai bine de șapte ore la Inspecția Judiciară.
Referindu-se la înregistrările care au apărut în spațiul public cu șefa DNA, Iorga a spus că nu a auzit-o pe Laura CodruțaKovesi folosind în şedinţe cuvântul "decapaţi" şi nici să spună "acolo umblăm sau acolo nu umblăm" în dosare, informează Știripesurse.ro.

”Nu aş putea să vă zic că am auzit-o pe doamna procuror-şef folosind cuvântul «decapaţi». Cred că mi-ar fi rămas în minte, pentru că este un termen neuzual. Nu mi se pare corect să spun aşa ceva. Cu privire la conţinutul discuţiilor am dat declaraţie la Inspecţia Judiciară şi nu voi face alte precizări. În ceea ce priveşte presiunile care au fost asupra mea, le-am detaliat. Personal, nu am auzit-o niciodată pe doamna procuror spunând «acolo umblăm sau acolo nu umblăm»", a spus Iorga.

Aceasta a mai subliniat că toți procurorii din DNA sunt afectaț de apariția înregistrărilor.

"Nu pot să vă spun eu cum este afectat fiecare procuror din Direcţia Naţională Anticorupţie. Cu siguranţă cu toţii sunt afectaţi. Suntem afectaţi că au apărut acele înregistrări. Practic, această instituţie a fost aruncată în acest scandal public. Dar, în acelaşi timp, nu poţi să nu îţi faci apărarea atunci când eşti lovit şi când se ridică suspiciuni cu privire la probitatea ta profesională în mod nedrept", a adăugat Mihaela Moraru Iorga.

Referitor la lucrurile pe care și le reproșează cu privire la activitatea sa de la DNA, procurorul a spus: ”Îmi reproșez că am încercat să lupt pentru această instituție și nu mi-am acordat mai mult timp pentru viața personală și pentru familie. Cred că am respectat în acest timp drepturile persoanelor”.

De asemenea, Iorga a spus că a avut cu Kovesi o relație strict instituțională, nu una de prietenie.

”A fost o relație instituțională. Mi-am respectat șeful și atâta tot. Nu se poate vorbi despre o relație de prietenie”, a precizat Iorga, adăugând că nu știe dacă se va întoarce la Parchetul Judecătoriei de Bacău pentru că deocamdată nu i s-a comunicat nimic în acest sens.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`