Profesorii, supărați că ar putea fi obligați să-și treacă meditațiile făcute cu elevii în declarațiile de interese / Unii câştigă 5.000 de lei pe zi din pregătirile suplimentare

Profesorii, supărați că ar putea fi obligați să-și treacă meditațiile făcute cu elevii în declarațiile de interese / Unii câştigă 5.000 de lei pe zi din pregătirile suplimentare
Sursa foto: Freepik

Codul de etică nu le dă voie profesorilor să facă meditații cu proprii elevi de la clasă, iar legea îi obligă să-și declare veniturile suplimentare la ANAF. Cu toate acestea, sunt dascăli care continuă să facă pregătire cu proprii elevi și sunt puțini care-și declară veniturile din meditații. În acest context, Ministerul Educației încearcă din nou să pună punct acestor practici. Astfel, cadrele didactice ar putea fi obligate să completeze o declaraţie de interese în care să noteze şcoala de la care provin elevii pe care îi meditează.

Profesorii ar putea fi obligați să declare ce meditații fac

Propunerea Ministerului e în consultare publică până pe 4 noiembrie şi ar urma să intre în vigoare de anul viitor, informează Observator News. Documentul prevede ca profesorii să depună, până pe 31 decembrie, o declarație de interese care să cuprindă activitățile de predare, dar și cele de pregătire și meditații, data la care a început pregătirea, precum și școala în care e înmatriculat copilul meditat.

Potrivit sursei citate, unii profesori, care pregătesc elevii în grup pentru examenele naționale, câștigă și 2.000 de lei pe zi din meditații. Iar pentru pregătirea la facultate veniturile urcă la 5.000 de lei pe zi.

Legea îi obligă pe profesori să-și declare veniturile suplimentare la ANAF, dar sunt mai puțin de 1.500 în Capitală care au făcut acest lucru anul trecut. Suma ajunge undeva la 30 de milioane de lei. Iar în topul judeţelor cu cele mai mari încasări se află Timiş, Iaşi, Prahova şi Ilfov.

Profesorii, supărați din cauza inițiativei privind meditațiile

Profesorii nu sunt deloc mulțumiți de propunerile Ministerului Educației.

„Consider că este o exagerare! Practic, transformă profesorul în funcționar public. Mi se pare neproductiv și nu vom avea rezultatele scontate, păcat că efectul va fi invers, va lua din timpul de pregătire al profesorului. Concentrarea noastră nu ar trebui să fie pe vânătoarea profesorilor, ci pe procesul educativ”, a declarat Cornelia Stavri, profesoară, pentru Observator News.

La rândul său, Mihaela Popa, actual profesor, dar și fost secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru B1 TV că așa ceva nu a mai văzut nici măcar în comunism.

„Eu cred că acest proiect este făcut de niște oameni din minister sau demnitari care efectiv urăsc educația și am să vă spun și de ce. În primul rând, ei propun să existe un jandarm de serviciu în fiecare școală care să ne verifice dacă noi completăm sau nu completăm corect, să spunem elevul de la ce școală este, cel care se meditează, și data începerii. (…)

Eu sunt profesor de matematică, nu mai fac meditații de când și domnul Iohannis făcea meditații. Bine, eu am făcut meditații să-mi plătesc o casă. Domnul Iohannis a făcut meditații să-și cumpere 6 case”, a afirmat Mihaela Popa, pentru B1 TV.