Românii care se pregătesc din nou de sărbătoare și vor să petreacă ziua de 1 Mai la mare sau la munte, vor avea parte de o vreme relativ bună.
La mare, temperaturile vor fi de 15 grade Celsius și nu vor exista precipitații, în schimb, persoanele care vor merge la munte trebuie să se pregătească de averse, în special după-amiaza, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Vremea pe litoral va fi „destul de bună”, iar meteorologii nu se așteaptă la ploi. „Va fi soare, însă trebuie atenție la îmbrăcăminte, pentru că vor fi aproximativ 15 grade Celsius și vom avea din când în când rafale de vânt moderate”, a transmis meteorologul de serviciu Robert Manta, pentru Libertatea.
Potrivit acestuia, vântul va sufla cu aproximativ 30-40 km/h: „Per total, va fi o vreme plăcută, fără ploaie, dar trebuie să ne îmbrăcăm potrivit, ținând cont de rafalele de vânt din cursul zilei”.
Vremea la munte va fi ploioasă, dar și „schimbătoare”, pentru că va mai apărea și soarele. „La munte, ne așteptăm să avem parte de reprize de ploaie, mai ales după amiaza, dar va mai apărea și soarele”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Acesta a transmis că în localitățile montane va fi frig, iar temperatura la Sinaia și la Predeal va fi în jurul valorilor de 8-10 grade Celsius, motiv pentru care „trebuie să ne luăm îmbrăcăminte mai groasă”.
În București, vremea va fi plăcută, fără să fie ploi. „La București, putem spune că va fi o vreme plăcută, cu soare, iar vântul va fi slăbuț. O vreme bună, normală pentru luna mai și nu va ploua”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Meteorologul de serviciu Robert Manta transmite că temperatura la București în ziua de 1 Mai se va situa în jurul valorilor de 20-21 de grade Celsius.