Joi, 18 iunie 2020, potrivit prognozei meteo emisă de Administrația Națională de Meteorologie, vremea va fi în continuare instabillă. Ploile își vor face simțite prezența în toată țara, dar și în Capitală, unde vor ave loc averse ce pot avea caracter torențial.
Mai precis, joi, 18 iunie, la fel ca și în ziua anterioară, 17 iunie 2020, instabilitatea atmosferica va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin înnorari, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse grindină şi vijelii. Astfel de fenomene se vor semnala ziua în cea mai mare parte a ţarii, iar noaptea cu precădere în regiunile vestice şi nord-vestice.
Cantitaţile de apă înregistrate în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depaşi local 20 litri pe metrul pătrat şi izolat 50 litri pe metrul pătrat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 27 de grade Celsius, iar cele minime între 11 şi 20 de grade Celsius.
Mai mult, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, valabil până pe 18 iunie, ora 10, pentru județele: Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, București, Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea, Brăila, Galați și Vaslui.
Ulterior, în intervalul 18 iunie, ora 10 – 20 iunie, ora 10, toată țara va fi sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 litri pe metrul pătrat și pe arii restrânse 40 – 60 litri pe metrul pătrat.
În Capitală vor fi averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durata ale vântului. Cantitaţile de apă pot fi mai însemnate.
Temperatura maximă va fi de 24 – 25 de grade Celsius, iar cea minimă de 15 – 16 grade Celsius.
La munte, instabilitatea atmosferică va fi în continuare accentuată. Se vor semnala averse, posibil moderate cantitativ, descarcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Astfel, în acest context, în Păltiniș vor fi 13 grade Celsius, 18 grade Celsius vor fi în Sinaia, Bușteni și Azuga, 19 Celsius grade în Poiana Brașov și Predeal, 20 grade Celsius în Vatra Dornei și 21 de grade Celsius în Borșa.
Pe parcursul întregii săptămâni, la munte, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice pentru luna iunie. Nu vor fi variaţii semnificative de la o zi la alta, astfel că temperaturile maxime vor fi în general de 16 – 18 grade, iar media minimelor va fi relativ constantă, în jurul valorii de 9 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată pe tot parcursul intervalului de prognoză.
Pe litoral, joi, se vor semnala averse și furtuni însoțite de descărcări electrice.
La malul Mării Negre, pe 18 iunie 2020, temperatura maximă va fi de 23 de grade Celsius, iar cea minimă de 18 grade Celsius.