CSM reacționează în SCANDALUL PROTOCOALELOR SRI: Consiliul l-a ANULAT în 2017. Poate genera chestiuni la limita legii

CSM reacționează în SCANDALUL PROTOCOALELOR SRI: Consiliul l-a ANULAT în 2017. Poate genera chestiuni la limita legii

Scandalul protocoalelor încheiate cu SRI ia amploare. După Parchetul General, s-a aflat că și CSM, Inspecția Judiciară şi ÎCCJ au încheiat astfel de acorduri cu Serviciul de Informații!

Acum se cere declasificarea lor, decizie cu care vicepreședintele CSm este de acord.

„Concluzionând, sunt de acord să mergem mai departe, să progresăm în verificările pe care trebuie să le facem şi personal cred că este de bun augur ca societatea să ştie că procurorii nu au acţionat obscur, nu au acţionat cu metode la limita legii, de aceea parte din propunerile dumneavoastră sunt absolut justificate, cred însă că trebuie creat contextul global al analizei acestui gen de informaţii”, a spus Codruţ Olaru.

„Nu doar Ministerul Public a încheiat protocoale la acel moment. Şi înainte, şi ulterior, avem exemple în 2016, alte entităţi cu responsabilitate maximă din sistemul judiciar au încheiat astfel de protocoale. Nu putem pleca de la premisa de principiu că un protocol poate genera abuzuri, poate genera disfuncţionalităţi, poate genera chestiuni la limita legii. De aceea, mă raliez şi eu opiniei pe care unii colegi au exprimat-o, că analiza pe care o facem pe acest protocol să fie o analiză integrată, o analiză care să vizeze toată perspectiva acestui gen de colaborări la nivel instituţional pe întreg sistemul judiciar”, a mai spus Codruţ Olaru, potrivit Agerpres.

Olaru a precizat că protocolul CSMSRI a fost anulat în 2017.

La rândul ei, preşedintele CSM, Simona Marcu, a adresat plenului propunerea de a transmite instituţiilor care au încheiat protocolale cu structurile de informaţii solicitări de a analiza în ce măsură sunt îndeplinite elementele procedurale pentru a începe desecretizarea protocoalelor. (Detalii AICI)

Ultima oră
00:36 - Daniel Coriu (Colegiul Medicilor): Mulți bolnavi COVID au murit cu zile. Cum am ajuns aici? Neîncrederea în mesajul medicilor și al autorităților. La acest lucru au contribuit și unii colegi de-ai noștri (VIDEO)
23:57 - Premierul ungar Viktor Orban acuză Washingtonul şi Bruxellesul că se amestecă în politica internă a țării pentru ca el să piardă alegerile
23:45 - Ediție specială 360 de grade, cu Alina Bădic: Despre conservarea energiei și prelungirea vieții. „Un om cu credință în Dumnezeu nu se stresează” (VIDEO)
23:23 - Ediție specială 360 de grade, cu Alina Bădic: Despre longevitate. „Se consideră că deja s-a născut omul care va trăi mia de ani” (VIDEO)
22:51 - Gazprom a avertizat Republica Moldova că va sista livrarea gazelor din 1 decembrie dacă nu-şi achită datoriile
22:34 - Arhiepiscopia București își pune la dispoziție capelele. Morgile spitalelor nu mai fac față numărului de decese COVID
22:13 - România cere sprijin internaţional pentru gestionarea crizei COVID / CNSU a adoptat o Hotărâre privind solicitarea de medicamente, echipamente şi echipe medicale
21:50 - Panică la meciul Dinamo – Rapid: Lui Alexandru Răuță i s-a făcut rău. A fost urcat în ambulanță cu masca de oxigen pe față
21:44 - Daniel Funeriu: În democrație nu poți să interzici prostia, prostia politicienilor care sunt incapabili să prevadă. În iunie – iulie, când Franța se pregătea de valul 4, nouă ni se spunea că am învins pandemia (VIDEO)
21:17 - Alexandru Rafila: E necesară o solidaritate națională, care să implice vaccinarea anti-COVID și înțelegea faptului că fiecare dintre noi e parte din acest efort