Clipul de promovare a României lansat de Ministerul Turismului la jumătatea lui martie este tradus în 16 limbi, inclusiv în limba latină, dar și în arabă și chineză, a anunţat, joi, ministrul Bogdan Trif.
El susține că, deși „poate părea desuet”, este important ca videoclipul să fie și în latină, având în vedere vizita pe care Papa Francisc o va face în România la sfârșiul lunii mai.
Clipul este tradus în peste 16 limbi datorită implicării Universităţii Bucureşti şi am reuşit să avem voce pe clip chiar şi în limba chineză şi, chiar dacă poate părea uşor desuetă, chiar şi în limba latină, pentru că nu trebuie să uităm că o să avem vizita Papei cât de curând şi este important să avem un clip de promovare şi în acesta limbă”, a susținut ministrul Turismului, Bogdan Trif, citat de Agerpres.
Videoclipul durează trei minute și 33 de secunde. „România, o destinație pentru 365 de zile de vacanță pe an” este sloganul sub care ministerul de resort a publicat videoclipul pe pagina de Facebook.
Pe coloana sonoră se aude naistul Nicolae Voiculeț, iar Ilie Năstase este singura vedetă care apare în clip, deoarece este primul număr 1 din istoria tenisului. „Te aștept în țara mea. Pentru mine, România rămâne numărul 1”, spune Ilie Năstase.
Pe lângă monumente, videoclipul cuprinde secvențe din cluburi și de la festivalurile de muzică destinate tinerilor.