Jurnalistul Radu Banciu a ironizat, în cadrul ediției de marți seară a emisiunii ”Lumea lui Banciu”, difuzată de B1 TV, ajutorul dat de tehnologie în cazul găsirii răniților din accidentul din Munții Apuseni.
”Astăzi vedem în sfârșit cât de mare este România, nu cât de mică este. Deci, această țărișoară, această bucățică pe care noi pretindem că o cunoaștem și o iubim este atât de vastă încât există locuri în România unde dacă se prăbușește un avion, nimeni nu te mai găsește niciodată. Dacă acest avion se prăbușea în imensul Amazon, să zicem la 800 km de prima colibă, de primii pigmei, șansele să fie găsiți erau aceleași. Singura diferență este că Iovan și distinsa domnișoară viitoare medic, post-mortem, au murit de frig, iar în Amazonia ar fi murit de cald. Altă diferență nu există”, a spus Banciu.
Acesta a ironizat persoanele care au considerat că tehnologia a fost soluția găsirii acestora, făcând o aluzie la ciobanul Ghiță.
”Cretina reclamă pe care am încercat să o combatem cât am putut a ciobanului Ghiță. Toate proastele care stau pe Facebook de dimineața până seara, toate proastele din București, din Ploiești, din Timișoara, în general din marele orașe ale României au crezut că Facebook-ul te poate salva. Ele erau aproape indignate săracele, dacă știu ce înseamnă indignarea, de cum în generația Facebook oamenii se pot rătăci în propria lor țară fără ca nimeni, cu telefoane, cu GPS-uri, cu tehnologia mobilă, secolul XXI, NATO, să-i poată găsi. Nu avem unde, în această țară, să ne cunoaștem unii pe alții. Suntem niște necunoscuți. Asta, cu reclama cu ciobanul Ghiță… Uite că ciobanul Ghiță nu a putut să intervină și să-i salveze. Să nu credeți cumva că în munții Apuseni oamenii au electricitate sau că stau pe Facebook și stau pe Internet”, a conchis Banciu.