Președintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul de decorare post-mortem a fostului prim-ministru al României Radu Vasile, decedat miercuri.
Potrivit Președinției, el a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler.
„Astfel, pentru contribuția remarcabilă la edificarea și consolidarea statului de drept, pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării intereselor României, pentru competența și abnegația dovedite în actul guvernării, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler fostului prim-ministru al României Radu Vasile (1998 – 1999)”, transmite Administrația Prezidențială.
Decorarea a fost făcută la propunerea președintelui Traian Băsescu.