Replici dure între concurenţii GOI PUŞCĂ de la Antena 1 şi Pro TV: "Să furi e o artă, iar ce a făcut în emisiune tipul s-a numit prostituție!" (FOTO)

Replici dure între concurenţii GOI PUŞCĂ de la Antena 1 şi Pro TV: "Să furi e o artă, iar ce a făcut în emisiune tipul s-a numit prostituție!" (FOTO)
foto: click.ro

Doi concurenţi de la emisiunile "iUMOR" (Antena 1) şi "Românii au Talent" (Pro TV) au intrat în conflict după ce unul dintre ei a copiat în totalitate momentul de pe scenă al celuilalt pentru a-l prezenta în faţa juriului.

Duminică seara, 7 noiembrie, Mihai Munteniţă a prezentat pe scena de la "iUMOR" un număr asemănător celui prezentat de Marius Gheorghiu la "Românii au Talent", concurent care a rămas complet gol în faţa juraţilor.

Mihai Munteniţă este un actor de 31 de ani, care joacă pe scena Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, joacă în reclame şi este un fost colaborator de-al lui Mihai Bendeac.

Pentru momentul său, acesta a primit nişte replici destul de dure din partea lui Marius Gheoghiu, concurentul al cărui număr l-a copiat.

„Da, am văzut și eu momentul cu tipul gol de la “iUmor”. Am fost ușor consternat. Să furi ideea în proporție de 99%, o poți face doar dacă ești un hoț fără scrupule. Deci, tipul nu e artist, e politician, căci, dacă era actor, nu era nici hoț și avea și scrupule. Zic! Mai mult, momentul meu a fost un protest împotriva asistentelor TeVe (vă mai amintiți?). Inteligent, la obiect, cu antiteză, pus în versuri. Am fost felicitat la final chiar de către Florin Călinescu. Mi-a spus că e un moment foarte bun, genul de act care se realiza la teatrul de revistă. Apariția mea pe scenă a fost una pur actoricească, nicicum în sistem de stand up comedy. Dacă am calități vocale și instrumentale, le pot folosi, fără a da socoteală nimănui. La “iUmor”, aseară, omul nu avea niciuna din aceste calități. Am auzit că e actor. Serios? Mi-a furat atât de greșit momentul pe care l-am realizat la “Românii au talent”, că a fost ca și când a văzut o valiză plină cu bani… și a cerut doar valiza, că e mai ușoară de cărat când e goală. Pentru că momentul lui a fost gol! S-a dezbrăcat și atât! Iar sugestia goliciunii a fost o ipoteză penibilă. Uimitor e că a primit 2 likeuri. Unul de la Bendeac, că au fost colegi pe la emisiuni, iar celălalt de la Delia, care cred că a apăsat greșit butonul. Trăim în România, țara în care hoții se ascund sub perdele politice, iar pseudo actorii dornici de rating, sub furtișaguri ieftine, pervertite de intoleranță cognitivă. E o vorbă, "Dumnezeu vede!". Eu nu cred în ea. Pentru că pe el nu l-a văzut Dumnezeu, ci o grămadă de oameni, unii dintre ei transmițându-mi foarte multe mesaje cu textul „Ăla ți-a furat momentul!” Nu, oameni buni, nu l-a furat. Să furi e o artă, iar ce a făcut în emisiune tipul, s-a numit prostituție! Vă rog să faceți o comparație video între momentul meu și al lui. O să observați rapid diferența calității prestației, cât și copy/paste-ul de rigoare” a fost reacţia lui Marius Gheoghiu, potrivit Click!.

De asemenea, concurentul de la Românii au Talent a ţinut să-şi exprime opinia privind gestul actorului şi prin intermediul unei poezii scrise chiar de el.

Tags: