Trupurile celor doi români uciși în atentatul teorist din Algeria au fost suspuse autopsiei, iar surse apropiate anchetei, citate de Mediafax, susțin că legiștii au stabilit că cei doi au suferit mai multe traumatisme care ar fi putut fi provocate de suflul unor explozii.
Sicriele cu trupurile neînsufleţite ale lui Tiberiu Ionuţ Costache şi Mihail Marius Bucur, cei doi ingineri români morţi în urma atacului terorist de la rafinărie din Algeria, au fost aduse marți în țară, la bordul unei aeronave C-27 J Spartan a Ministerului Apărării Naționale, care a aterizat pe Aeroportul Militar Otopeni.
La baza aeriană 90 a avut loc şi o scurtă slujbă religioasă, la care au fost prezenţi oficiali ai MAE şi MApN, precum şi membri şi apropiaţi ai familiilor celor doi români
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a deschis, marți, un dosar penal în cazul luării de ostatici din Algeria.
Mai multe persoane care lucrau în Algeria, la un complex gazifer, au fost răpite, joi, de o grupare teroristă afiliată la Al Qaida. Armata alegeriană a atacat complexul cu ajutorul elicopterelor, ucigând mai mulți ostatici și răpitori. (Detalii AICI)
Doi români au reușit să scape cu viață. Vezi mărturiile lor despre infernul din Algeria, AICI și AICI.