Risc de producere a avalanșelor în Munții Făgăraș, din cauza încălzirii vremii

Risc de producere a avalanșelor în Munții Făgăraș, din cauza încălzirii vremii
Foto: brasovultau.ro

Meteorologii au anunțat, vineri, că există un risc însemnat de producere a unor avalanșe în zona înaltă a Munților Fărăgaș, din cauza încălzirii vremii, dar şi a ninsorilor din ultima perioadă, salvamontiştii cerând turiştilor prudenţă dacă urcă pe munte, relatează Mediafax.

Reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu au anunțat că  riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş, la peste 1.800 de metri altitudine, este de trei – risc însemnat.

„În Făgăraş, pe versanţii însoriţi, în structura stratului de zăpadă sunt prezente mai multe structuri gen placă, separate prin cruste subţiri de gheaţă. Spre sol se întâlnesc cristale fără coeziune între ele. Datorită acţiunii razelor solare, precum şi a temperaturilor diurne ridicate care se vor înregistra în următoarele zile, va fi favorizată topirea zăpezii, în special pe versanţii însoriţi, pătrunderea apei rezultate din topire în strat şi umezirea suplimentară a acestuia. Mai în cursul după-amiezelor, riscul declanşării avalanşelor spontane de topire va fi însemnat, acest risc fiind amplificat chiar şi la supraîncărcări slabe”, potrivit Centrului Meteorologic.

Potrivit sursei citate, stratul de zăpadă în Munţii Făgăraş este de 149 de centimetri. „Recomandăm celor care urcă la munte multă prudenţă şi să evite pantele pe care se pot produce avalanşele. De asemenea, le reamintim că traseele din Munţii Făgăraş, din zona superioară cabanelor, sunt închise”, a declarat Adrian David, șeful Serviciului Salvamont Sibiu.

Avertizarea meteorologilor este valabilă până luni seară, la ora 20.00.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`