România a decis să acorde guvernului iordanian un sprijin umanitar financiar din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare, în valoare de 130.000 de dolari, precum şi sprijin material, în legătură cu refugiaţii sirieni.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE, ministrul Corlăţean, aflat în vizită oficială în Regatul Haşemit al Iordaniei, a făcut, joi, o vizită în tabăra de refugiaţi sirieni de la Za’atari, care se află la aproximativ 17 km de graniţa iordaniano-siriană şi care adăposteşte circa 25.000 de persoane.
„Ministrul român a apreciat eforturile considerabile pe care le face Regatul Haşemit prin promovarea unei politici a „graniţelor deschise”, care a permis unui număr de peste 200.000 de refugiaţi sirieni să se adăpostească în Iordania. Demnitarul român a exprimat solidaritatea ţării noastre cu Regatul Haşemit al Iordaniei şi a comunicat decizia României de a acorda guvernului iordanian un sprijin umanitar financiar din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare, în valoare de 130.000 USD.”, se arată într-un comunicat MAE.