România, de două ori în topul celor mai spectaculoase castele din Europa votate de turiști

România, de două ori în topul celor mai spectaculoase castele din Europa votate de turiști
Sursa Foto: DZR

România are obiective turistice de poveste și de povestit, cu zone muntoase de invidiat, Delta Dunării, Transalpina sau Transfăgărășan fiind în topul preferințelor turiștilor. Nu numai însă, întrucât și castelele sunt luate cu asalt, apreciate și ulterior chiar votate în diferite sondaje online, potrivit ziare.com.

Turiștii din Europa au completat un chestionar în care au votat cele mai spectaculoase castele de pe continent, iar România se poate mândri și ea cu două apariții în Top 17. Castelul Bran și Castelul Corvinilor sunt printre favoritele turiștilor, potrivit europeanbestdestinations.com.

România, două castele în Top 17

România are și ea două castele în topul preferințelor turiștilor. Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România și nu avea cum să lipsească dintr-un astfel de top, situându-se pe locul 12.

Castelul Bran, un monument istoric și arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov, este și el pe aceeași listă. Castelul Bran a fost ridicat acum mai bine de 600 de ani și inițial a fost o fortăreață cunoscută sub numele de Dietrichstein, construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1212, care a fost cucerită de sași spre sfârșitul secolului al XIII-lea.

Top 17 castele din Europa în viziunea turiștilor

1. Palatul Pena, Portugalia

2. Castelul Alcazar, Spania

3. Castelul Ravadinovo, Bulgaria

4. Castelul Neuschwanstein, Germania

5. Castelul Hohenzollern, Germania

6. Castelul Conwy, Regatul Unit

7. Castelul Eltz, Germania

8. Castelul Chambord, Franța

9. Castelul Culzean, Scoția

10. Castelul Eilean Donan, Scoția

11. Castelul Windsor, Anglia

12. Castelul Corvinilor, România

13. Castelul Chenonceau, Franța

14. Castelul Hohenwerfen, Austria

15. Castelul Bran, România

16. Castelul Schwerin, Germania

17. Castelul Lichtenstein, Germania

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
16:28 - Virgil Popescu (PNL): „Taxa pe soare e fake-news” / Cătălin Drulă (USR): Ministrul a spus niște minciuni. Ieșirile PSD-iștilor împotriva lui Popescu sunt ipocrite. La moțiune au făcut scut în jurul lui (VIDEO)
16:07 - Monica Anghel, răspuns tranșant la criticile fanilor: „Nu le-aș da un sfat femeilor să slăbească neapărat, dacă se simt bine în pielea lor și grase”
16:01 - O angajată a Primăriei Pașcani, acuzată de trafic de influență: ar fi primit aproximativ 45.000 de euro de la mai multe persoane cu scopul de a le rezolva solicitările
15:51 - Muncitorii români din Croația continuă protestele în Zagreb. N-au fost plătiți de două luni
15:50 - Primăria Brașov, amendată după accidentul în lanț din zona Dârste
15:38 - Cum funcționează contra propaganda ucraineană? Povestea unei tinere care vorbește cu mii de ruși în Telegram: „Sper că cel puțin câțiva oameni vor ajunge la ideea că ‘Soțul meu îmi este mai drag decât Herson'”
15:37 - Niculae Bădălău, arestat preventiv, a fost revocat de Parlament de la Curtea de Conturi (VIDEO)
15:29 - Preotul Vasile Bratie, despre venirea lui Moș Nicolae în copilăria sa: „Aveam nişte opinci roase de capră pe care nu puteam să le dăm cu cremă, dar le spălam şi le aşezam frumos lângă uşă”
15:27 - Ambasadorul Emil Hurezeanu, despre aderarea la Schengen: Președintele Austriei are o opinie favorabilă României. Decizia finală aparține guvernului, iar semnalele nu sunt optimiste
15:11 - Veste uriașă pentru Simona Halep: „S-a stabilit clar modul în care a ajuns substanța în organism”