Eveniment
Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, intră pe poziţia a şasea în finala concursului care va avea loc sâmbătă, în Copenhaga, se arată pe site-ul eurovision.tv.
37 de ţări au participat la ediţia din acest an a Eurovision. Dintre acestea, în finala de sâmbătă vor participa 26 de ţări.
Astfel, ordinea de intrare în concurs este următoarea: Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Islanda, Norvegia, România, Armenia, Muntenegru, Polonia, Grecia, Austria, Germania, Suedia, Franţa, Rusia, Italia, Slovenia, Finlanda, Spania, Elveţia, Ungaria, Malta, Danemarca, Olanda, San Marino şi Marea Britanie.