Ce boală avea, de fapt, românul suspectat de variola maimuţei, în Grecia

Ce boală avea, de fapt, românul suspectat de variola maimuţei, în Grecia
Foto simbol: Pixabay

Testele au arătat că românul suspectat de autoritățile elene că ar avea variola maimuței are de fapt varicelă, a precizat Ministerul grec al sănătății, transmite portalul Protothema, potrivit Libertatea.

Românul suspectat în Grecia că ar avea variola maimuție are varicelă

Un român în vârstă de 29 de ani călătorise alături de iubita lui din Marea Britanie în Grecia pentru a-și petrece vacanța în Kefalonia. Inițial, el fusese prezentat drept turist britanic, însă televiziunea SKAI a menționat că este vorba despre un român venit din Regatul Unit.

Românul și iubita sa, suspectă asimptomatică, sunt tratați în camere cu presiune negativă într-un spital de la Atena. Cei doi au fost aduși sâmbătă seară din Kefalonia, cu un avion, în camere barice, izolați, și au fost internați la Attikon.

„Virusul varicela, deși conține variola sintetică, este diferit de virusurile care provoacă variola sau variola maimuței. Există o legătură între simptome și apariția leziunilor cutanate cauzate de varicelă și variolă sau variola maimuței”, spun autoritățile elene.

„Variola a fost eradicată din rândul populației umane din 1980, în timp ce varicela este o boală comună, care provoacă aproximativ 4 milioane de infecții la copii. Există un vaccin disponibil pentru varicelă și provoacă o boală mai ușoară decât variola”, a mai explicat sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe