S-a aflat! Când va fi SFINŢITĂ Catedrala Mânturii Neamului şi cu ce FAST

S-a aflat! Când va fi SFINŢITĂ Catedrala Mânturii Neamului şi cu ce FAST

În ciuda reducerii de fonduri publice, ierarhii BOR sunt optimişti cu privire la finalizarea Catedrala Mântuirii Neamului. Finalizat în proporţie de aproximativ 80%, uriaşul lăcaş de cult va fi sfinţit în data de 25 noiembrie, în prezenţa a sute de invitaţi, inclusiv patriarhii tuturor Bisericilor Ortodoxe,susţin reprezentanţii Patriarhiei Române, citaţi de Mediafax.

Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului este fixată cu doar câteva zile înainte de cel de-al doilea hram al său, care este Sfântul Andrei. În zilele ulterioare datei de 25 noiembrie sunt preconizate a avea loc diverse festivităţi religioase, întâlniri importante, slujbe religioase. Evenimentul, care va marca şi anul Centenarului, va avea sute de invitaţi, printre care Patriarhul Kirill, de la Moscova, Patriarhul Bartolomeu, de la Constantinopol şi toţi conducătorii Bisericilor Ortodoxe din Europa şi nu numai.

Până în acest punct, au fost cheltuiţi aproximativ 80 de milioane de euro, dar se estimează că, până la momentul sfinţirii, se vor mai cheltui peste 10 milioane de euro pentru acoperiş, uşi, ferestre şi pentru crucile de pe cupole. Doar în anul 2017, Primăria Capitalei a donat, pentru Catedrală, 19,5 milioane de lei, iar Guvernul, 20 de milioane lei.

Tags: