Arena de la malul mării nu a mai fost renovată de un sfert de secol, iar autoritățile transmit că în locul lui va fi construită o arenă modernă, care se va ridica la standardele UEFA și ale Federației Internaționale de Fotbal.
Primăria Constanța a găzduit luni seara un eveniment care a însemnat practic începerea lucrărilor de demolare la stadionul “Gheorghe Hagi”.
Proiectul pentru noul stadion arată că arena va avea o capacitate de 18.000 de locuri. Termenul finalizării construcției este anul 2025, iar investiția totală se apropie de 100 de milioane de euro.
73 de ani de meciuri naționale și internaționale, jucători de legendă, stadionul „Farul” a văzut și trăit multe.
De altfel demolarea a început cu un eveniment ce a unit autoritățile locale cu „capii” Farului de azi, Gică Hagi și Gică Popescu. Totul pe iarba arsă de soare, cu „priveliștea” spre buldozerele ce-au pus la pământ tribuna oficială.