”S-a încheiat sezonul de încălzire 2016-2017”. RADET oprește furnizarea energiei termice

”S-a încheiat sezonul de încălzire 2016-2017”. RADET oprește furnizarea energiei termice

RADET anunţă încheierea sezonului de încălzire 2016 – 2017, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă.

Începând cu data de 04 aprilie 2017, RADET va iniţia procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat al Municipiului Bucureşti.

Oprirea agentului termic pentru încălzire se va face progresiv prin reducerea temperaturii de livrare şi închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore.

Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00 – 06.00", anunță RADET într-un comunicat de presă.

De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, grădiniţe, şcoli, sere, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a conducerii acestora.

Tags: