Sanador a suspendat activitatea medicilor implicați în cazul copilului mort, în urma unei operații de hernie inghinală

Sanador a suspendat activitatea medicilor implicați în cazul copilului mort, în urma unei operații de hernie inghinală

Spitalul Sanador anunță că a suspendat activitatea medicilor sancționați de colegiul Medicilor în cazul decesului copilului de un an și 10 luni.

Reprezentanții Sanador precizează că imediat după decesul copilului spitalul a reziliat contractele de colaborare cu medicii din echipa operatorie principală, scrie Hotnews.

Reamintim că, luni, Colegiul Medicilor a concluzionat o serie de fapte ale medicilor de laSanadorcare au dus la o abatere de la buna practică medicală.

Medicii au primit însă doar un vot de blam, iar părinții pot contesta acest răspuns în 15 zile din momentul în care l-au primit. (Detalii AICI)

Mama copilului mort în spitalul privatSanadordin Bucureşti a declarat că această instituție „nu ar trebui să mai existe”.

„E o mizerie decizia Colegiului Medicilor. Am spus în nenumărate rânduri că nu am încredere în această instiuție din care principalul vinovat, dr. Bălănescu, cred că face și parte sau soțul ei face parte. Fac parte din toate comisiile posibile și imposibile. Colegiul Medicilor demonstrează încă o dată că e inutilă în societatea românească, demonstrează că e diletant. Votul de blam e o sancțiune care privește imaginea, noi operăm aici cu imagini, nu operăm cu vieților oamenilor. Nu știu ce ar fi trebuit să facă mai mult echipa de medici care care mi-a omorât copilul ca să își piardă dreptul de liberă practică, mă întreb”, a spus Andreea Duță, la Digi24. (Detalii AICI)

Tags: