Se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor, primul pas important pentru înfăptuirea statului național unitar român (VIDEO)

Marți se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor Române. 'Unirea Mică', de la 24 ianuarie 1859, care a cosfinţit lipirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat românesc este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

24 ianuarie 1859 este una dintre cele mai importante zile din istoria României. Atunci domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfăptuia Unirea Principatelor Române, un prim pas spre România de astăzi.

Un proces care a început cu 10 ani înainte. Atunci când se realiza uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Au trecut opt ani, până când deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Au urmat lucrările Congresului de la Paris din 1856, care a hotărât, ca urmare a obiecțiilor ridicate de Austria și Înalta Poartă, ca statutul definitiv al Principatelor să nu fie stabilit prin tratatul de pace, ci doar să se consulte dorința moldovenilor și muntenilor în problema Unirii.

Se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor

#DIRECT_ONE_7ktuh1#

În acest context, în ambele Principate, conducătorii mișcării unioniste s-au organizat în câte o formațiune politică denumită "partida națională". Apoi, în primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii. Au venit apoi adunările ad-hoc din Moldova și din Țara Românească, adunări care au întrunit deputați boieri și țărani. Chemați să se pronunțe în problema unirii, participanții au dat răspunsul pozitiv prin cele două Rezoluții aproape identice în care cereau: Unirea Principatelor într-un singur stat.

O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile, iar pe baza acestora s-a semnat, în 1858, Convenția de la Paris, care a reprezentat cadrul constituțional pentru organizarea celor două principate. După care au venit alegerile.

În noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1859, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale din Moldova, Mihail Kogălniceanu propune drept candidat unic pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, susținător al luptei unioniste. Iar în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale din ţara Românească s-au reunit la hotelul Concordia din București unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până atunci fusese doar o năzuință: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.

O lună mai târziu, Alexandru Ioan Cuza venea la București, după dubla sa alegere în calitatea de domnitor al Moldovei și Țării Românești. În aceeași zi, Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, în care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie.

În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Ultima oră
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată