Șeful serviciului de siguranță rutieră din cadrul Poliției Locale Galați a ajuns la spital cu traumatisme la nivelul feței după ce a fost bătut de trei bărbați.
Polițistul, deși se afla în timpul liber a observat că o șoferiță oprise neregulamentar și i-a atras atenția. Însă reproșurile au deranjat-o la culme pe femeie, iar aceasta în loc să mute mașina a dat un telefon. În câteva minute trei indivizi au apărut și l-au luat la bătaie pe polițist.
„Din păcate s-a întâmplat un lucru regretabil, colegul nostru nu era în timpul serviciului, dar a văzut o mașină parcată neregulamentar, a încercat să ia contact cu șoferul. Era vorba despre o doamnă, aceasta a devenit irascibilă. Atunci i-a comunicat că va lua legătura cu Poliția locală, chiar a urcat în mașina instituției și a sunat la dispecerat, timp în care la locul faptei au apărut trei persoane necunoscute. I-au aplicat polițistului mai multe lovituri, acesta fiind în mașină. Cei trei s-au retras la scurt timp, iar colegul nostru a reușit să sune la 112”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.
Polițistul a fost internat la secția O.R.L. a Spitalului de Urgență, potrivit stiridegalati.ro.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii de la I.P.J. Galați.
Șeful serviciului de siguranță rutieră din cadrul Poliției Locale Galați a fost bătut crunt
#DIRECT_ONE_lieaa9#