Sentințele cu executare din dosarul Transferurilor, motivate de Curtea de Apel București (VIDEO)

Sentințele cu executare din dosarul Transferurilor, motivate de Curtea de Apel București (VIDEO)

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au motivat sentinţele cu executare din Dosarul Transferurilor. Mihai Stoica a fost condamnat pe vechiul cod penal care în opinia judecătorilor a fost cel favorabil în aplicarea pedepsei. Gică opescu nu a fost iertat de pedeapsa cu executare în ciuda carierei sportive de excepţie şi pentru că s-a lăsat atras de Ioan Becali în comiterea de infrcaţiuni. Judecătorii spun că inculpaţii au acţionat cu intenţia directă de a obţine foloase necuvenite şi de a prejudicia cluburile de fotbal.

Judecătorii Curții de Apel București au ținut cont în condamnarea greilor forbalului la pedepse cu executare, de numărul mare de infracțiuni comise pe termen lung, prejudiciul cauzat cluburilor de fotbal dar şi de faptul că multe din faptele comise nu s-au prescris prin aplicarea legii favorabile. Surpriza din dosar a fost condamnarea lui Mihai Stoica. Managerul Stelei era convins că faptele s-au prescris după calcule pe noul cod penal.

”Curtea constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Stoica Mihai este Codul penal din 1969, în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor, concursul de infracţiuni şi incidenţa cauzei care înlătură răspunderea penală – prescripţia şi a circumstanţelor atenuante”, se arată în motivarea Curții.

Judecătorii mai spun că se constată că toţi cei 8 inculpaţi au acţionat cu intenţia directă de a obţine foloase necuvenite şi de a prejudicia cluburile de fotbal şi că nici o posibilă împăcare a părţilor şi nici plata parţială a prejudiiului nu avea cum să îi salveze de sentinţe cu executare.

”În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 4 din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”, potrivit motivării.

Judecătorii au explicat şi de ce Cristian Borcea şi fraţii Becali au primit pepse duble faţă de ceilaţi coinculpaţi din dosar.

”Inculpaţii Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Pădureanu Jean şi Neţoiu Gheorghe au deţinut poziţii importante în cadrul cluburilor de fotbal pe care le-au prejudiciat prin faptele de înşelăciune, însă aceştia, ca şi inculpatul Popescu Gheorghe, au avut o activitate infracţională mai redusă decât cea a inculpaţilor Becali Ioan, Borcea Cristian şi Becali Victor”, au arătat judecătorii.

În ceea ce priveşte cuantumul mic al pedeapsei aplicate lui Jean Pădureanu, judecătorii au ţinut cont şi i de faptul că are o vârstă înaintată şi o stare de sănătate şubredă, însă negarea faptelor i-a atras condamnarea.

”Cu referire la inculpatul Popescu Gheorghe, Curtea reţine cariera sportivă de excepţie a acestuia, faptul că a acoperit o parte din prejudiciu şi că a fost atras, în activitatea infracţională, de către inculpatul Becali Ioan. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Neţoiu Gheorghe, Curtea reţine activitatea infracţională redusă a acestuia, prin raportare la ceilalţi inculpaţi din cauză,participând doar la realizarea unui singur transfer”, mai arat magistrații Curții de Apel București.

În 4 martie, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv la pedepse cu executare pe George Copos, Gică Popescu, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristian Borcea şi Victor şi Ioan Becali. Aceştia au primit pedepse de la 3 ani la 6 ani şi 4 luni.

Motivele condamnărilor greilor din fotbal

Urmăriți B1TV.ro și pe
`