Și studenții români sunt, alături de elevi, solidari cu profesorii. Tinerii vor ca 15% din bugetul național să meargă spre educație

Și studenții români sunt, alături de elevi, solidari cu profesorii. Tinerii vor ca 15% din bugetul național să meargă spre educație
Imagine de la protestul profesorilor, 10 mai, București. Sursa foto: Fsli Romania / Facebook

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi-au exprimat, marţi, solidaritatea faţă de cadrele didactice din România şi organizaţiile lor sindicale şi sprijinul faţă de revendicările acestora.

ANOSR, CTR şi CNE solicită alocarea a 15% din bugetul naţional către educaţie

„Suntem convinşi că reforma reală a învăţământului nu poate fi efectuată fără o alocare corespunzătoare a resurselor financiare ale statului, iar educaţia de calitate se poate construi doar pe baze economice solide, apte să motiveze cei mai buni absolvenţi să aleagă funcţia didactică.

Un salariu al unui profesor debutant, în valoare de 2.400 lei, este deconectat de realitatea socio-economică a anului 2023, iar statul român este dator să îşi asume responsabilitatea faţă de această situaţie şi să ia decizia strategică a finanţării corecte a sistemului de învăţământ”, afirmă cele trei organizaţii, citate de Agerpres.

Având în vedere iminenţa intrării în vigoare a legilor educaţiei, ANOSR, CTR şi CNE solicită respectarea prevederilor care tocmai au fost adoptate de Parlament şi alocarea a 15% din bugetul naţional către educaţie.

Luni, sindicaliştii au anunţat că nu renunţă la greva generală, care a debutat pe 22 mai, şi i-au cerut preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvern.