Doi oameni au murit, iar alţi patru au fost răniţi într-un accident care s-a produs duminică dimineață, la iesirea din Şura Mare, către Mediaş, pe DN14, scrie Adevărul.
La faţa locului au ajuns trei autospeciale ale pompierilor.
Şoferul uneia dintre maşini a pierdut controlul volanului şi, într-o curbă, a intrat în plin, pe contrasens, într-un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, maşinile au luat foc.
Şoferul a murit în incendiu iar soţia lui, câteva zeci de minute mai tărziu.
În urma accidentului au rezultat șase victime, din care o persoană decedată, şoferul mașinii incendiate, o femeie în stop cardio-respirator, căreia i s-au acordat manevre de resuscitate dar fără succes și o altă victimă un băiat, acesta fiind în comă.
Copilul celor doi soţi care şi-au pierdut viaţa, un alt bărbat care era cu ei în maşină, şoferul celuilalt autoturism şi un al doilea bărbat care era cu el în maşină au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul de Urgenţă din Sibiu.
Minorul ar fi suferit o ruptură de splină şi urmează să fie operat.
Totodată, unul dintre bărbaţi are fractură de femur, un altul multiple traumatisme craniene, iar cel de-al treilea bărbat a fost rănit uşor.