Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu va fi inaugurat joi.
Cu acest părilej, prezenți vor fi premierul Dacian Cioloș, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, precum și a adjunctul Secretarului Apărării al SUA, Robert Work, potrivit Agerpres.
Sistemul face parte din Etapa a II-a a componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă European Phased Adaptive Approach (EPAA).
"România a susținut de la început eforturile aliate pe linia apărării antirachetă, în baza principiilor indivizibilității securității și solidarității aliate. România sprijină acoperirea completă a teritoriului, populațiilor și forțelor aliate din Europa. Apărarea antirachetă presupune un efort colectiv, iar prin găzduirea Facilității de la Deveselu România își asumă concret un astfel de efort", a declarat premierul Dacian Cioloș.
Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă este un succes pentru țara noastră în relația cu Statele Unite, dar și pentru consolidarea poziției României ca aliat de încredere în cadrul NATO.
Ceremonia dedicată certificării capacității operaționale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) este organizată la Unitatea de Sprijin Naval de la Deveselu.
Baza militară de la Deveselu este una dintre cele mai importante unități militare din administrarea Ministerului Apărării Naționale, construcția începând în urmă cu trei ani, iar componentele fiind sunt operaționale din 2015.