Decebal şi Spartacus Mihai au fost condamnaţi la închisoare pentru trafic de persoane în Irlanda de Nord.
Românii erau membri unui grup infracţional organizat, vinovaţi privind fapte de proxenetism, trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, dobândirea de proprietăţi ilegale şi conversia unor astfel de proprietăţi, a comunicat poliţia nord-irlandeză.
Decebal, de 28 de ani, a primit o pedeapsă cu închisoarea pe patru ani, dintre care doi cu suspendare, iar fratele lui, de 21 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu supendare pentru jumătate din termen.
„Astfel de urmăriri penale înseamnă că infractorii care exploatează şi trafichează victime vulnerabile ştiu acum că procuratura şi alţi parteneri din sistemul judiciar penal pot construi acuzaţii solide şi obţine condamnări împotriva lor, fără a avea nevoie de dovezi din partea victimelor adesea speriate şi intimidate”, a apreciat procurorul Lynn Carlin.