Grațiela Giolu (33 ani), fostă componentă a trupei „Amadeus” l-a chemat în instanță pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, aflat în închisoare, cu care are o relație de peste 13 ani, scrie KanalD.
Femeia a inițiat procesul în urmă cu aproape o lună, acesta având ca obiect „actiune în constatare”, ceea ce înseamna că solicită instanței să constate existența unui drept subiectiv față de pârât (sau inexistența acestuia). În general, astfel de acțiuni se ințiază când două părți nu se înțeleg în legătură cu dreptul de proprietate asupra unui bun.
În plus, la o săptămână distanță, Gratiela Giolu a dat în judecată și ANAF, prin Direcția Generală Executări Silite, Cazuri Speciale București.Cel mai probabil, acțiunile fostei interprete au legătură cu un bun executat „din greșeală” de ANAF București iar instanța este solicitată să constate că respectivul bun îi aparține Grațielei Giolu, nu lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Recent, mai multe bunuri ale lui SOV au fost scoase la licitație de către ANAF care a obținut astfel recuperarea a 19, 6 milioane lei dintr-un prejudiciu estimat la 13 milioane de euro.
![]()