Sorina Pintea, ministrul Sănătății, și Raed Arafat le-au cerut șefilor de spitale ca transferurile interclinice să fie mai rapide.
Măsura a fost cerută, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență, cei ai Centrului Operativ pentru Situații de Urgență ( COSU) și managerii spitalelor aflate în subordinea MS, pentru ca pacienții în stare critică să nu mai fie plimbați dintr-un spital la altul, lucru care le pune viața în pericol, potrivit liberteatea.ro.
„Vreau să găsim împreună soluții pentru evitarea disfuncționalităților. Nu trebuie ca pacienții să fie plimbați între spitale. Pentru un pacient critic orice secundă contează și înseamnă o șansă în plus la viață. Avem cazuri în care pacientul grav nu este preluat din cauza faptului că medicul de gardă nu dorește. Se creează astfel sincope și întârzieri care pot să devină vitale”, a declarat ministrul Pintea în timpul întâlnirii.
În schimb, managerii unitpților medicale au precizat că problemele apar din cauza faptului că primesc cazuri grave, care după ce au fost stabilizate rămân tot în aceste unități, ceea ce le blochează activitatea și au propus spitale de suport’ care să preia pacienții stabilizați, eliberând locurile pentru alți pacienți.