Luiza Palanciuc-Șora, soția lui Mihai Șora, a reacționat la acuzațiile lansate de Tom Șora, fiul filosofului, și susține că acesta „nu a fost prevenit de moartea Tatălui său pentru că el nu a fost niciodată o prezență activă, afectuoasă și grijulie”.
Mihai Șora s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 106 ani, și a fost înmormântat marți la Cimitirul Bellu din Capitală.
Luiza Palanciuc îl acuză pe Tom Șora că „a mințit spunând că nu a fost lăsat să vorbească la telefon cu Tatăl lui”.
„Tom Șora a mințit spunând că nu a fost lăsat să vorbească la telefon cu Tatăl lui. Tom Șora, ca și sora lui, Sanda Șora, nu i-au telefonat, pur și simplu, lui Mihai Șora ani la rând – nici chiar de Sărbători sau de ziua lui, când a împlinit o sută de ani. Ceea ce se poate verifica examinând istoricul apelurilor intrate, prin Telekom, la cele două numere active ale lui Mihai Șora”, a scris soția lui Mihai Șora, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Femeia susține că la cele două numere „se adaugă numărul nostru de mobil, neschimbat de peste 20 de ani”, număr pe care îl cunoștea și Tom Șora.
Ea îl acuză pe fiul filosofului că „nu a fost niciodată o prezență activă, afectuoasă și grijulie”.
„Tom Șora nu a fost prevenit de moartea Tatălui său pentru că el nu a fost niciodată o prezență activă, afectuoasă și grijulie. Când spun «niciodată» nu mă refer doar la ultimii ani, ci și la deceniile dinainte de anul 2000, copiii lui Mihai Șora fiind stabiliți în străinătate de la sfârșitul anilor ’70, începutul anilor ’80”, a adăugat Luiza Palanciuc-Șora.
Luiza Palanciuc-Șora spune că, întrucât se afla „în vârtejul organizării înmormântării”, nu s-a „gândit, efectiv, la Tom Șora”.
„În momentul decesului, în noaptea de 25 februarie, sprijinul – de orice natură ar fi fost el, inclusiv cel logistic, ținând de detaliile înmormântării – nu avea cum să vină de la Tom Șora, iar eu l-am căutat în altă parte, printre apropiații lui Mihai Șora, prietenii noștri intimi, oamenii care ne-au însoțit permanent și pe care puteam conta. În vârtejul organizării înmormântării, cu multe drumuri, proceduri, formalități, nu m-am gândit, efectiv, la Tom Șora. Probabil că ar fi trebuit să fiu mai pragmatică și să-i telefonez. Nu sunt o ființă pragmatică, iar, pentru mine, ceea ce conta era, întâi de toate, Mihai Șora: gândul ca totul să decurgă impecabil, să fie la înălțimea omului înmormântat.
Tom Șora a venit în august 2019 la București, însă el nu și-a anunțat Tatăl de vizita respectivă în niciun mod – telefonic sau în scris. L-a căutat în Piața Victoriei și l-a găsit la Girafă (…).
Ieri, 28 februarie, după momentul de la cimitir, în jurul orei 15, l-am invitat pe Tom Șora la restaurantul unde ne-am strâns mai mulți prieteni să-l evocăm pe Tatăl lui. O doamnă i-a propus să-l ia cu mașina până în Calea Moșilor, unde urma să ne întâlnim cu toții. Tom Șora a spus că va veni cu un taxi. L-am așteptat până la ora 22h00, când s-a închis restaurantul”, mai susține Luiza Palanciuc-Șora.