Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancționat, miercuri, Spitalul Județean Satu Mare, cu o amendă de 1.000 lei pentru taxa pe botoșei de doi lei percepută vizitatorilor, reprezentând o >”, relatează Mediafax.
Decizia CNDC a fost luată cu şapte voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, opinia separată fiind privind constatarea faptei, respectiv şase voturi „pentru” şi două „împotrivă” referitor la aplicarea amenzii.
Taxa „pe botoşei” a fost introdusă la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare la începutul verii. Practic, vizitatorii spitalului erau obligaţi să bage câte patru monede de 50 de bani într-un automat special de încălțare automată, măsura având ca scop reducerea riscului de transmitere a unor boli infecţioase.
Ministerul Sănătăţii a criticat măsura, secretarul de stat Raed Arafat subliniind că astfel de practici, care condiţionează accesul în spital, sunt interzise.