Spitalul TBC din Galați a fost dotat cu patru echipamente speciale, destinate protejării personalului medical de Ebola, potrivit reprezentanților instituției, citați de Agerpres.
La spitalul TBC a avut loc și un instructaj în cadrul căruia personalul medical a fost instruit cu privire la modul de acțiune în cazul în care la „Urgențe” vine un pacient suspect de Ebola, a declarat Emil Popa, reprezenant al unității medicale.
„Este absolut necesar ca această procedură să fie cunoscută de toată lumea. Tocmai de aceea am stabilit să facem acest instructaj la nivelul spitalului. Echipamentele le-am primit de curând și am făcut și o probă practică pentru a vedea cum trebuie să reacționăm într-o astfel de situație și cum se folosesc aceste costume. Trebuie să fim precauți, de aceea trebuie să învățăm niște lucruri noi”, a mai spus Emil Popa.