Starețul unei mănăstiri din județul Vaslui, tâlhărit în chilia sa pe timpul nopții

Starețul unei mănăstiri din județul Vaslui, tâlhărit în chilia sa pe timpul nopții
foto: Adevarul

Moment teribil pentru starețul mănăstirii "Constantin și Elena"de pe Movila lui Burcel. Acesta a fost agresat într-una dintre chilii, în noaptea de duminică spre luni.

Polițiștii s-au deplasat în locul în care s-a petrecut incidentul și au început cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, Alina Tonica.

În noaptea de duminică spre luni, mai multe persoane, încă neidentificate la acest moment, au intrat peste chilia în care dormea bărbatul, l-au lovit și au furat mai multe bunuri.

Starețul a fugit în altă cameră după ce a fost lovit, iar când s-a întors, a observat că îi lipseau cheile de la lăcașul de cult și de la mașina.

"Am fost sesizati prin apele la numarul de urgenta 112 de un barbat in varsta de 67 de ani, din comuna Miclesti, care a reclamat faptul ca in noaptea de 12 spre 13 martie a fost agresat de persoane necunoscute. La fata locului s-au deplasat politisti din cadrul Sectiei 2 Vaslui care, in urma primelor verificari au stabilit ca, in cursul noptii, in timp ce dormea, persoane necunoscute au patruns in chilie si l-au lovit pe barbat, dupa care au sustras niste bunuri, in cauza fiind intocmit dosar penal pentru talharie calificata", a explicat purtărorul de cuvânt al IPJ Vaslui, potrivit Hotnews.

Tags: