Cercetatorii români susţin că nu este nicio diferenţă între fructele bio şi cele tradiţionale. Aşa arată un studiu recent al specialiştilor de la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cercetarea subliniază că în coaja fructelor bio analizate s-a găsit un E foarte toxic într-o concentraţie ce depăşea de 13 ori valoarea maximă admisă de reglementările din țara noastra.
Specialiștii au constatat nereguli la fructele bio în urma unui studiu recent efectuat.
„Am luat câteva mostre dintr-un magazin de produse bio. Dovada studiului a fost că tiabendazolul este prezent în coaja fructelor bio, ba mai mult, concentraţiile de tiabendazol detectate depăşeau de 13 ori concentraţia maximă admisă. În primul rând, fructele bio nu ar trebui să aibă nicio chimicală depusă pentru conservare, transport sau pentru alte scopuri”, a explicat coordonatorul studiului, Simona Cinta Pânzaru.
Potrivit specialiștilor, producătorii de fructe bio nu au dreptul să vândă produsele la preţuri de cinci-şase ori mai mari față de cele tradiţionale. Acesta a mai vorbit si despre efecte secundare are tiabendazolul, unul dintre E-urile din categoria celor nocive.
„Vorbim de greaţă, vărsături, diaree, dureri de cap, diverse probleme apărute la nivelul pielii. Sunt o grămadă de motive pentru care el a fost interzis într-o parte din ţările europene, iar concentraţia pe care noi am găsit-o în fructele organice a depăşit cu mult valorile din lege”, a mai spus Pânzaru.
Medicii nu recomandă oamenilor să consume produsele bio.
„Până acum nu s-a demonstrat că produsele bio au o valoare nutritivă superioară produselor convenţionale. Practic, nu există dovezi ştiinţifice care să ateste că sunt produse mai sănătoase”, a explicat medicul Cristina Niţă.
În schimb, reprezentanţii Asociaţiei Bio România nu sunt de acord cu rezultatele studiului realizat de cercetători.
„Aparatura nu este omologată, deci nu este nici o certitudine că nivelul de tiabendazol este crescut de 13 ori în probele analizate. Nu putem fi de acord cu denigrarea sectorului de agricultură ecologică, în care fermierii, statul român şi Uniunea Europeană au investit ani de zile, resurse materiale şi umane importante”, a declarat Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Bio România.